Horoscop Urania

Horoscop Urania | Horoscop Urania Pasul Fortunei

Pasul Fortunei,Urania Horoscop 25-31 Octombrie 2014, Berbec,Taur,Gemeni,Rac,Leu,Fecioara,Balanta,Scorpion, Sagetator,Capricorn,Varsator,Pesti,Previziuni Urania

Horoscop 2013 pentru nativii din PESTI

Postat de Urania Horoscop On 28 - December - 2012 Adauga un comentariu

Horoscop PESTI 2013

Afirmaţia anului
Ţelul meu este siguranţa financiară.

Anul 2013 pentru nativii din Peşti

Horoscop 2013 Pesti

Deşi capitolul financiar va avea nevoie anul acesta de o atenţie specială, veţi putea beneficia de anumite avantaje oferite de investiţiile bine cumpănite dacă vă însuşiţi mai întâi cunoaşterea necesară. Studiul este într-adevăr favorizat şi veţi avea ocazia de cizelare a aptitudinilor legate de managementul timpului, care poate fi un instrument util în carieră. De asemenea, vă puteţi aştepta la contacte mai dese cu rudele.
Viaţa domestică va beneficia până pe 24 iunie de prezenţa lui Jupiter în Gemeni, casa a patra, a căminului şi familiei. Această influenţă fericită va umple prima parte a anului de evenimente pozitive şi memorabile legate de prieteni şi familie, majoritatea fiind concentrate acasă. Este o perioadă excelentă şi pentru planificarea sau găzduirea unei reuniuni de familie sau pentru vizitarea oraşului natal ori reluarea legăturilor cu prietenii.

E posibil să cumpăraţi sau să închiriaţi o casă nouă, însă, dacă sunteţi mulţumit de cea actuală, îi puteţi adăuga o cameră, redecorând-o şi rearanjând-o după necesităţi. Deşi poate părea o idee bună să acceptaţi găzduirea unui membru al familiei sau a unui prieten, s-ar putea să regretaţi peste câteva luni această decizie.
Verificaţi recomandările şi calificarea celor pe care-i angajaţi să se ocupe de renovarea casei sau ale agentului imobiliar care urmează să vă găsească o casă de cumpărat. Indiferent dacă închiriaţi sau cumpăraţi, vizitaţi casa în diverse momente ale zilei, în timpul săptămânii sau în weekend. De asemenea, înainte de a face o ofertă, introduceţi o clauză de inspecţie în contractul de cumpărare. Cumpăraţi la un preţ mai mic decât cel pe care vi-l permiteţi şi citiţi cu atenţie toată documentaţia astfel încât să nu aveţi în viitor vreo surpriză de ordin financiar. Jupiter vă sporeşte dorinţa de distracţii după ce intră pe 25 iunie în Rac, casa a cincea, unde va rămâne până în vara lui 2014. Aşteptaţi-vă la o viaţă socială activă, precum şi la o memorabilă relaţie romantică, indiferent dacă sunteţi singur sau aveţi deja o astfel de legătură. Există şansa de a avea de ales dintre mai multe persoane care vă admiră. O călătorie în vară poate aduce o idilă într-un loc îndepărtat, însă fără prea mari şanse de a dura.
Anul acesta poate fi norocos dacă speraţi să vi se mărească familia, iar părinţii cu copii de orice vârstă se vor bucura de clipe fericite. De asemenea, veţi avea tendinţa de a-i răsfăţa pe cei dragi, aşa că ar fi bine să vă propuneţi respectarea bugetului. E posibil să vă implicaţi mai mult în activităţile copiilor, fie ca antrenor, fie ca suporter. în ansamblu, veţi avea amintiri minunate legate de copii, oricare ar fi vârsta lor. Dacă unul dintre ei pleacă la facultate în toamnă, fiţi pregătit pentru cheltuieli suplimentare în octombrie.
Toate activităţile legate de timpul liber vor reprezenta o prioritate, deoarece Jupiter parcurge zodia Racului, dându-vă posibilitatea de a învăţa un sport nou, cum ar fi tenisul sau golful. Organizaţi un grup pentru plimbări prin cartier sau ocupaţi-vă de un nou hobby, ceva ce v-aţi dorit întotdeauna să încercaţi. Găsiţi o

modalitate prin care să vă exprimaţi creativitatea.
Saturn îşi continuă tranzitul prin Scorpion, casa a noua, unde a intrat în octombrie 2012. Astfel, anul 2013 este ideal pentru lărgirea orizontului cunoaşterii. Gândiţi-vă la continuarea studiilor pentru a obţine o diplomă sau pentru a urma un curs de perfecţionare benefic în carieră. De asemenea, puteţi împărtăşi şi altora din cunoaşterea dumneavoastră, susţinând un seminar la serviciu, o conferinţă sau învăţându-i pe nişte adulţi să citească.
E posibil să manifestaţi un interes aparte faţă de alte culturi şi să aveţi motivaţia necesară pentru a învăţa o limbă străină, tradiţiile unei alte ţări sau pentru a vă cerceta rădăcinile, vizitând locurile natale. Poate fi momentul ideal pentru a pune la cale o călătorie din cele care se fac doar o dată în viaţă, posibil cu un grup de prieteni. Acest tranzit vă poate trezi şi interesul faţă de rudele prin alianţă. însă gândiţi-vă bine înainte de a iniţia orice fel de acţiune juridică, deoarece poate fi mult mai costisitoare şi mai îndelungată decât pare la prima vedere.
La un alt nivel, prezenţa lui Saturn în casa a noua vă încurajează să le împărtăşiţi şi altora concepţiile dumneavoastră umanitare, ţelul fiind acela de a le lărgi orizontul şi, poate, de a le atrage implicarea în calitate de voluntari într-o organizaţie mondială.
Uranus îşi continuă tranzitul de şapte ani prin Berbec, casa a doua, a resurselor personale, unde va rămâne până în 2018. Cunoscut ca o planetă a neprevăzutului, lui Uranus îi place să zdruncine ordinea existentă şi să iniţieze schimbarea. îndreptaţi-vă atenţia asupra obiceiurilor legate de cheltuieli şi atitudinii faţă de domeniul financiar, precum şi asupra venitului potenţial. Intrebaţi-vă dacă trăiţi într-adevăr în limita mijloacelor disponibile şi întocmiţi un buget care să includă economii regulate, atât pentru cheltuieli neaşteptate, cât şi pentru pensionare.
Uranus poate aduce nu numai cheltuieli, ci şi câştiguri. Nu vă bazaţi pe lozul cel mare, în schimb ar putea fi vorba despre diverse achiziţii la preţuri convenabile, poate chiar de o mărire de salariu sau o primă, precum şi de câteva descoperiri norocoase. De asemenea, puteţi utiliza acest tranzit pentru a scăpa de dezordinea din casă şi de diverse obiecte devenite inutile pe care le puteţi transforma în bani la o consignaţie sau la un târg de vechituri.
Pe de altă parte, de-a lungul acestui tranzit valorile dumneavoastră se vor schimba şi veţi putea defini mai clar ce anume este important în viaţă. Există şansa ca posesiunile materiale să dispară de pe lista priorităţilor, iar primele locuri să fie ocupate de sănătate şi de oamenii apropiaţi. Rezervaţi-vă timp în fiecare zi pentru a scrie câteva paragrafe într-un jurnal; asta vă va ajuta să fiţi mai concentrat în gândire, observând peste câţiva ani cum aţi evoluat în timpul acestui tranzit uranian. Mai presus de orice, preţuiţi-vă pe dumneavoastră înşivă. La urma urmei, sunteţi cea mai scumpă posesiune de care dispuneţi!
Neptun îşi continuă înaintarea lentă prin semnul Peştilor. în timpul acestui lung tranzit (până în 2025) veţi culege roadele prezenţei guvernatorului planetar în zodia dumneavoastră natală, un aspect pe care nu-l veţi mai întâlni până la sfârşitul vieţii. Profitaţi de această influenţă specială pentru a învăţa mai multe despre propria persoană, pentru a explora numeroasele însuşiri pe care le aveţi (descoperind chiar şi unele noi) şi pentru a începe fiecare zi cu încredere în sine.
Prezenţa lui Neptun în acest sector vă intensifică cel de-al şaselea simţ şi vă veţi simţi mai în acord cu propria fiinţă şi cu lumea dumneavoastră, mai inspirat pentru realizarea visurilor. E minunat şi trebuie neapărat să ascultaţi de vocea interioară! însă nu vă desprindeţi de realitate, ca să nu vă treziţi că umblaţi după cai verzi pe pereţi. Neptun este nu numai planeta inspiraţiei, ci şi a iluziei şi confuziei.
Farmecul personal şi charisma vor primi un impuls din partea lui Neptun. Lumea va simţi această influenţă pozitivă şi va reacţiona favorabil. Folosiţi-o pentru a beneficia la maximum de rezultatele muncii, de viaţa socială şi de cea sentimentală. însă fiţi conştient şi de faptul că veţi fi mai sensibil decât de obicei la farmecul celorlalţi şi că veţi nutri dorinţa de a vedea numai latura pozitivă a personalităţii lor. Din nou, soluţia este un punct de vedere realist şi uneori chiar sceptic. Verificaţi faptele. Verificaţi referinţele. Nu credeţi tot ce auziţi.
Pluton petrece tot anul în Capricorn, zodia în care va rămâne până în 2024. Accentul fiind pus pe casa a unsprezecea, prietenii şi grupurile vor ocupa un loc important în viaţa dumneavoastră. Unii vor fi indispensabili pentru schimbarea concepţiilor, alţii vor servi unui scop specific sau vă vor susţine nevoia de redefinire a ţelurilor şi obiectivelor personale. Printre ei se vor afla şi oameni influenţi sau care ocupă posturi importante, fiind dispuşi să vă ajute să realizaţi ceea ce v-aţi propus. Această conjunctură planetară poate favoriza schimbarea eficientă din interiorul unui grup, indiferent dacă este vorba de locul de muncă,

de comunitate, de un club sau de o organizaţie. Vă puteţi transforma dorinţele în realitate. Totuşi, fiţi atent – e posibil să primiţi exact ce veţi cere!
împreună cu Uranus din Berbec, Pluton vă încurajează să revizuiţi ţelurile pe termen scurt sau lung şi mai ales să determinaţi dacă trăiţi conform potenţialului. Dacă acesta este cazul, ridicaţi puţin ştacheta. Dacă nu, gândiţi-vă profund încotro vreţi să vă îndreptaţi şi ce doriţi să realizaţi, apoi concepeţi un plan de acţiune.

Horoscop Urania

Horoscop Lunar Octombrie

Horoscop - Zodia Angajatului

Horoscop Zodiacul Sefului

Horoscop 2014: Numerologie

Horoscop DRAGOSTE 2014

Horoscop FAMILIE 2014

Horoscop PRIETENIE 2014

Horoscop SANATATE 2014

Horoscop BANI SI CARIERA 2014

HOROSCOP Urania previziune pentru saptamana 25-31 Octombrie actualizat cu succes! Actualizat cu succes!

Duminică, 26.10.2014 Luna în Peşti de la 10:34. începeţi ziua făcând planuri pentru ziua de Crăciun, apoi ieşiţi la o plimbare prin parc. Seara petreceţi-o în familie, cu prăjiturele şi vin fiert. Sfat culinar: sarmale.

Personalitati nascute pe 26 octombrie - Dimitrie Cantemir, Mitropolitul Dosoftei, Victor Ciorbea, Barbu Catargiu, Mahalia Jackson, Jackie Coogan, Bob Hoskins, Hillary Rodham Clinton, Pat Sajak, Jaclyn Smith, Lauren Tewes, Cary Elwes.

HOROSCOP URANIA este prezentat in emisiunea PASUL FORTUNEI, realizata de doamna Simona Varzaru - URANIA - de peste sapte ani. Nivelul inalt de pregatire, experienta indelungata in domeniul astrologiei si inspiratia de o factura cu totul speciala sunt atu-urile doamnei URANIA in elaborarea celui mai bun horoscop saptamanal. HOROSCOP URANIA are 12 rubrici, care cuprind previziunile saptamanale pentru fiecare zodie din horoscop. Horoscop Urania Text acum si versiunea scrisa a horoscopului saptamanal.Echipa URANIA MEDIA va ureaza vizionare placuta.

Horoscop Urania 2013

Emisiunea PASUL FORTUNEI realizata de URANIA poate fi gasita pe site incepand cu seara zilei de vineri. Speram ca acest portal sa fie cel mai usor de accesat si mai eficient pentru vizitatori. Puteti sa ne contactati pe adresa de messenger publicata pe site. Va oferim inregistrarea emisiunii care cuprinde horoscopul saptamanal cu aspecte generale si previziuni pentru fiecare zodie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioara, Balanta, Scorpion, Sagetator, Capricorn, Varsator si Pesti. Ne bucuram ca vizitati acest portal dedicat celei mai bune emisiuni de astrologie,
PASUL FORTUNEI.

Urania Pasul Fortunei

Despre QR CODE

Horoscop Urania - QR CODE

Horoscop Urania Text

Horoscop Urania Text este prezentat de Urania in emisiunea Pasul Fortunei difuzata saptamanal in fiecare sambata fiind preluata si distribuita pe internet de www.Horoscop-Urania.com. Va punem la dispozitie atat inregitrarea emisiunii zodie cu zodie si transpunerea textuala care include preiviziunea saptamanala pentru cele 12 zodii dupa cum urmeaza Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioara, Balanta, Scorpion, Sagetator, Capricorn, Varsator, Pesti. Emisiunea Pasul Fortunei fiind cea mai longeviva emisiune de astrologie din romania. Urmareste horoscop urania saptamanal si afla ce-ti rezerva astrele in saptamana ce urmeaaza.

Urania va ureaza: "DRUM DREPT SI LUMINA!"

Horoscop Urania PASUL FORTUNEI