Lunar Varsator 21 Mai-20 Iunie 2011

Varsator- Previziuni pentru perioada 21.05 – 20.06

Preocupările legate de amenajarea locuinţei sau de achiziţionarea uneia sunt predispoziţiile astrale ale perioadei. Primiţi vizita unor rude dragi, vă ocupaţi mai mult de relaţia cu mama. Nu vă neglijaţi nici partenerul şi copiii. Uranus rezonează cu Lilith: cariera vă vrea cu o imagine nouă şi cu proiecte foarte îndrăzneţe. Atenţie la ispite de orice fel, vă încearcă şi vă testează fidelitatea. Nu e exclus ca cineva să vă trădeze în dragoste.

Reperele succesului

Zile favorabile: 22 mai, 1,6,14,19 iunie

Zile dificile: 27 mai, 3,10,16 iunie

Interese prioritare: distracţii, romantism, familie

Talismanul lunii: granat

Dragoste şi Sex

Intre 21 şi 31 mai. Acordaţi-i iubitului mai multă atenţie. Dar nu uitaţi nici de propria persoană, folosiţi-vă dreptul de a alege, comunicaţi cu prietenii. 22 mai e o zi favorabilă, inclusiv pentru întâlniri romantice. Pe 23 mai fiţi atentă ce şi cum spuneţi, căci riscaţi să-l ofensaţi pe partener. Pe 30-31 mai evitaţi aglomeraţiile, vă puteţi întâlni acasă. Intre 1 şi 10 iunie. Decada va fi importantă pentru dvs. După eclipsa de Soare din 2 iunie e posibil să luaţi o decizie legată de relaţia romantică. Dacă partenerul nu vă mai atrage, a sosit momentul să vă despărţiţi. Şi chiar dacă relaţia va lua sfârşit din iniţiativa lui, continuaţi-vă viaţa fără regrete. Zilele bogate în evenimente şi noile întâlniri sunt aproape, îndrăgostiţilor zilele de 6-7 iunie le aduc momente de tandreţe, iar pe 9 sunt posibile divergenţe. Intre 11 şi 21 iunie. Pot avea loc întâlniri plăcute şi chiar dacă încă nu promit nimic, ele vă binedispun. Pe 14-16 iunie întâlnirile cu iubitul e bine să aibă loc tot în cercul de prieteni. In ziua eclipsei de Lună, pe 15 iunie, exprimaţi-vă cu mai multă grijă. Sigur că vă doriţi mai multă independenţă. Dar oare merită să vă stricaţi relaţia din acest motiv? ÎNTÂLNIRE ROMANTICA. Strălucirea din ochii dvs. va face ca orice întâlnire să fie deosebită şi îl veţi cuceri cu siguranţă pe admiratorul dvs. Aşa că e suficient să fiţi binedispusă, ca totul să fie minunat. Plimbaţi-vă prin oraş, vizitaţi locurile interesante şi obiectivele turistice.

FamiliePerioada Gemenilor va fi marcată pentru dvs. de o mulţime de treburi casnice plăcute. Puteţi începe o renovare parţială, vă puteţi reamenaja locuinţa. Important este să includeţi în acest proces o scânteie de creativitate şi să vă puneţi în valoare talentele deosebite. Relaţia cu cei dragi va fi armonioasă, veţi reuşi să ajungeţi la înţelegere cu părinţii şi alţi membri ai familiei în privinţa lucrurilor importante pentru dvs. Pe 30 mai adunaţi-vă cu toată familia la masă. Pe 1-3 iunie acordaţi atenţie copiilor, dar nu faceţi presiuni asupra lor. Deveniţi prietenul copilului dvs. – nu-l privaţi de libertatea de autoexprima-re. Cei care se gândesc să înfieze un copil se pot decide asupra acestui aspect după 15 iunie.

Sănătate şi energie

Nu există motive de nelinişte cu privire la sănătate. Iar dacă doriţi să o îmbunătăţiţi, apelaţi la metodele medicinei populare, pentru că tot ce este genial este simplu. Armonia poate fi restabilită practicând yoga. Cea mai potrivită zi pentru a începe un nou ciclu este 5 iunie. Aveţi grijă şi de echilibrul psihic: dacă sunteţi sfâşiată de contradicţii lăuntrice, e momentul potrivit să vă adresaţi unui specialist. ALIMENTUL LUNII. Arahidele – un aliment simplu şi sănătos, ce conţine multe vitamine şi minerale.

Timp liber

Dacă aveţi o casă la ţară, petreceţi-vă acolo weeken-durile – aer curat, linişte – îngrijind grădina şi florile veţi simţi cum vă umpleţi de energie, vă binedis-puneţi şi mai ales cum începeţi să aveţi o atitudine mai simplă faţă de viaţă. Merită să petreceţi mai mult timp alături de prieteni, invitaţi-i la dvs. Perioada favorabilă pentru întâlniri începe după 6 iunie. Persoanele interesante vor deveni musafiri aşteptaţi cu drag în casa dvs. Călătoriile, îndepărtate şi mai puţin îndepărtate, nu sunt de dorit. Dacă totuşi trebuie să plecaţi undeva, măcar aveţi grijă să nu porniţi la drum pe 27-28 mai şi pe 10 iunie. 29 mai este o zi favorabilă pentru începerea călătoriei. SURSA DE ENERGIE. Roata mare din parc, de la înălţimea căreia toate grijile vi se vor părea foarte mici.

Bani si carieră

Situaţia dvs. financiară se stabilizează. Vă gândiţi serios cum să vă asiguraţi un venit bun şi constant. Vă vor fi de folos cunoaşterea limbilor străine sau colaborarea cu parteneri din străinătate. 25 mai e o zi favorabilă pentru cumpărături. în această zi aşteptaţi-vă şi la venituri. Pe 26 mai, dimpotrivă, nu cheltuiţi, ca să nu regretaţi mai târziu. La muncă totul e minunat, vi se propun sarcini interesante şi trebuie să aveţi încredere in forţele proprii. 5 iunie e o zi potrivită pentru comunicarea cu colegii şi contacte cu clienţii, iar discuţia cu şefii despre mărirea salariului planificaţi-o pentru 12-13 iunie. ACHIZIŢIA LUNII. Un toaster – vă asigură buna dispoziţie încă de dimineaţă!

Cheia succesului

Norocul vă însoţeşte mai ales în activităţi legate de casă. E o perioadă favorabilă pentru găsirea unei locuinţe, renovare, amenajare. Puteţi face cumpărături importante pentru casă, lucruri care vă vor bucura şi vor fi indispensabile în gospodărie.

Horoscop Urania Lunar-Varsator 21 Aprilie – 20 Mai 2011