Horoscop 2012
Consecinţele crizei economice au creat un tip nou de normalitate, atât pentru individ, cât şi pentru societatea globală privită ca un tot. Şi tocmai când începuserăm să ne adaptăm şi să ne obişnuim cu acest tip nou de normalitate, anul 2012 va aduce probleme diferite şi în acelaşi timp asociate, care îl vor defini încă şi mai precis. Primele semne în această privinţă au apărut în iarna şi primăvara anului 2011: deficitele la toate nivelurile de guvernare, revoluţiile din Orientul Mijlociu şi mişcările sociale din câteva state americane. în 2012 vom avea parte de mai multe evenimente similare, iar liderii guvernelor vor continua să se lupte cu noile condiţii economice, pe când cetăţenii vor protesta împotriva reducerilor de tot felul.
Toate acestea se datorează influenţei exercitate de Uranus din Berbec şi de Pluton din Capricorn. Deşi cele două planete vor forma o cuadratură perfectă în iunie şi septembrie, efectele acestui aspect vor fi vizibile în mare parte din an. Uranus este planeta schimbării şi a evenimentelor neaşteptate. Pluton este asociată cu evenimente globale şi bani, iar când se află în Capricorn se asociază de asemenea cu guvernare, reguli şi structură. Ca atare, când aceste două planete intră în conflict, ne putem aştepta la schimbări pe multe niveluri schimbări care fac parte din procesul creării unei baze noi şi a unei realităţi noi.
Jupiter, Saturn şi Neptun îşi vor aduce propriile variante de modificare anul acesta, când schimbă zodiile. Jupiter petrece prima parte a anului în Taur, semnul stabilităţii şi al banilor, unde ar trebui să continue să ajute la întărirea economiei. Dar preţurile alimentelor vor continua să crească până ce Jupiter schimbă zodia pe 11 iunie, intrând în Gemeni, semnul zodiacal pe care-l va ocupa o bună parte din anul viitor. în Gemeni, Jupiter va sprijini învăţarea şi educaţia, activităţile alături de vecini şi toate formele de comunicare, precum şi partea mai destinsă a vieţii.
Saturn schimbă zodia pe 5 octombrie, trecând din Balanţă în Scorpion. Relaţiile reprezintă principala focalizare a lui Saturn în Balanţă, consolidând valoarea şi importanţa persoanelor pe care le iubim şi care sunt mai presus de obiectele pe care le dorim. Scorpionul este o zodie a banilor, astfel că tranzitul de doi ani şi jumătate a lui Saturn prin acest semn va aduce o restructurare financiară la niveluri personale şi guvernamentale, indiferent dacă din necesitate ori din dorinţă, alături de accentul pus pe valorile fundamentale şi pe economisirea banilor.
Neptun îşi termină tranzitul prin Vărsător pe 3 februarie, când trece în Peşti. Pe durata lungului său tranzit prin această zodie – până în anul 2025 – planeta va pune accent pe sănătate şi bunăstare, mediu şi oceane, alături de creşterea interesului faţă de faptele de caritate şi de întrajutorarea vecinilor. Oceanele pot oferi o sursă nouă de combustibili şi vor fi cu certitudine explorate ca niciodată până acum.
2012 nu va fi totuşi doar un an al schimbării. Este de asemenea un an al oportunităţilor pentru oricine se bizuie pe cunoaştere şi pe experienţele dobândite în trecut, pentru toţi cei care privesc viitorul cu optimism şi entuziasm. îmbrăţişaţi viaţa, aveţi încredere în dumneavoastră şi recreaţi-vă lumea aşa cum doriţi să fie!
Pentru a citi Cum ne câştigăm banii în Anul Dragonului de Apa dati un click mai jos:
Cum ne câştigăm banii în Anul Dragonului de Apa?
Afla ce iti rezerva anul 2012 in Horoscopul Chinezesc!
Pentru a citi Horoscopul Chinezesc 2012 dati un click mai jos:
Anul Dragonului Horoscop Chinezesc 2012
CALENDARUL CHINEZESC
Descoperiti ce v-au pregatit astrele pe plan sentimental in 2012!
Pentru a citi Horoscopul Dragoste 2012 dati un click mai jos: