Horoscop 2014
0 privire rapidă asupra anului 2014
Marele eveniment care va avea loc anul acesta pe tărâmul astrologiei este o neîntreruptă încleştare a titanilor, un careu aducător de irascibilitate între surprinzătorul Uranus şi neîndurătorul Pluton. Aceste două planete au început să se înfrunte încă de-acum câţiva ani, şi vor continua să se irite reciproc pe tot parcursul anului 2014, în special în aprilie şi decembrie. Libertatea cuvântului şi cenzurarea informaţiilor online din motive de securitate vor continua să reprezinte un focar al neînţelegerilor şi, probabil, această problemă nu va putea fi soluţionată deocamdată.
După doi ani şi jumătate petrecuţi în Scorpion, Saturn va pătrunde în Săgetător la
BERBEC |
---|
TAUR |
GEMENI |
RAC |
LEU |
FECIOARA |
BALANTA |
SCORPION |
SAGETATOR |
CAPRICORN |
VARSATOR |
PESTI |
sfârşitul lui decembrie – dar nu mai înainte de a isca, împreună cu Pluton, câteva scandaluri religioase şi politice importante. Saturn aflându-se în Scorpion, zodia guvernată de Pluton, iar acesta din urmă parcurgând Capricornul, domiciliul lui Saturn, cele două planete au acţionat mână-n mână – fenomen cunoscut în astrologie sub numele de „recepţie mutuală” – şi vor continua s-o facă extrem de puternic tot timpul anului. De obicei, Saturn îndeamnă la perseverenţă, dar, aflându-se de data asta în Scorpion, ne va determina să cântărim ceea ce nu funcţionează şi să renunţăm la astfel de acţiuni. Pe de altă parte, Pluton insistă asupra renunţării – dar fiind în Capricorn, are în vedere eliminarea preocupărilor învechite şi inutile. Aceste două planete puternice nu sunt renumite pentru blândeţea tacticilor folosite, aşa că, în funcţie de locul ocupat pe harta astrală, despărţirile pot reprezenta posibilităţi aproape sigure pentru noi toţi. La o scară mai mare, secretele instituţiilor din lumea largă vor continua să fie dezvăluite, punând la încercare încrederea noastră în Sistem. Dar, atunci când Saturn va trece mai departe, multe dintre aspectele neviabile ale societăţii noastre vor fi aruncate peste bord. Aşteptaţi-vă la legi noi legate de subiecte controversate.
Ca de obicei, Jupiter ne va însufleţi vieţile şi ne va încuraja să ne lărgim orizontul. Aflându-se până în iulie în Racul aplecat către casă şi familie, va încerca să reactualizeze câteva dintre demodatele valori familiale. în iulie, când va pătrunde în Leu, o zodie favorabilă spectacolelor şi teatrului, vieţile celebrităţilor vor acapara ştirile, iar câteva scandaluri dramatice din acest domeniu vor preocupa mass-media timp de câteva luni.
Marte va petrece o perioadă neobişnuit de lungă în Balanţă, o zodie pe care, în general, nu prea o agreează. Balanţei îi place compromisul şi reconcilierea, însă treaba lui Marte este să inspire ambiţie şi agresiune. Rezultatul va fi un impuls de a rosti ceea ce ne trece prin minte, indiferent de consecinţe, mai ales în legătură cu problemele relaţionale pe
care am încercat până acum să le ascundem. Balanţei îi plac parteneriatele, însă Marte este un lup singuratic, prin urmare, realizarea unei ambianţe plăcute ne va preocupa în mod deosebit până când planeta va părăsi această zodie, pe 25 iulie.
Cerul pare dornic de schimbare. Misiunea noastră este să găsim instrumentele de schimbare şi să utilizăm aceşti aliaţi celeşti pentru a duce totul cu bine la capăt.