Avantaje planetare.
în luna aceasta sau în luna următoare puteţi planifica excursii, deoarece Marte îşi începe tranzitul de şapte săptămâni prin Săgetător, casa a noua, pe 7 octombrie. Puteţi de asemenea folosi această influenţă pentru a urma un curs de scurtă durată în vederea deprinderii unei abilităţi specifice sau pentru a participa la un curs de instruire în cadrul companiei în anticiparea unui posibil avans în carieră înainte de sfârşitul anului. Nu rataţi ocazia, mai ales dacă un factor decizional vă încurajează să depuneţi efortul.
Relaţii.
Relaţiile îşi ating apogeul la Luna nouă din Balanţă, casa a şaptea, de pe 15 octombrie. Dacă sunteţi într-o relaţie de cuplu, folosiţi primele cinci zile din octombrie, înainte ca Saturn să părăsească Balanţa, pentru a reflecta la tot ce aţi învăţat în decursul ultimilor ani despre dumneavoastră, despre persoanele cele mai apropiate şi despre relaţii în general. Veţi descoperi că atitudinile vi s-au schimbat la fel de mult ca şi cunoaşterea naturii umane.
Bani şi succes.
Venus tranzitează Fecioara, casa a şasea, între 3 şi 28 octombrie, astfel încât acesta este un interval ideal pentru a vă consolida relaţiile cu colegii, la locul de muncă, dar şi în afară. în acelaşi timp însă ţineţi-vă departe de o relaţie sentimentală la locul de muncă, deoarece nu va fi pe placul companiei. Iar oamenii vor afla de existenţa ei, oricât de greu v-ar fi să credeţi.
Turbulenţe planetare.
Saturn intră în Scorpion, casa a opta, pe 5 octombrie, începând să-şi exercite o influenţă de doi ani şi jumătate care îndeamnă la prudenţă financiară, la reducerea datoriilor şi avertizează asupra posibilităţii de micşorare a veniturilor. Totuşi, Luna plină din Taur, casa a doua, de pe 29 octombrie, vă va arăta rapid direcţia în care trebuie să economisiţi şi ce paşi să întreprindeţi pentru a dobândi securitate financiară
Zile favorabile: 5, 10, 13, 18, 19, 22, 28, 31
Zile nefavorabile: 5, 10, 11, 12, 20, 21, 24,29
Ati citit : Horoscop Urania Lunar – Berbec / Octombrie 2012
Multumesc foarte mult. As dori sa va intreb de ce nu se mai difuzeazaprezentarea generala de la inceputul emisiunii “Pasul Fortunei”. Dupa parerea mea era o parte foarte interesanta de care eu chiar tineam cont. Oricum, e bine si asa. Cu deosebita stima si consideratie,