Horoscop Urania

Horoscop Urania | Horoscop Urania Pasul Fortunei

Pasul Fortunei,Urania Horoscop 21-27 Octombrie 2017, Berbec, Taur, Gemeni, Rac ,Leu, Fecioara, Balanta, Scorpion, Sagetator, Capricorn, Varsator, Pesti, Previziuni Urania

30 Mai

Postat de Urania Horoscop On 7 - June - 2012

Horoscop Urania 30 Mai

Horoscop Urania 30 Mai

Horoscop Urania 30 Mai

Viaţă dominată de inexplicabile eşecuri, datorate (în fapt) unei sensibilităţi mult prea ascuţite, unei nervozităţi exagerate şi naivei sale credulităţi, nativul putând schimba cu greu acest (pre)destin, dar imposibilul se poate produce, după o răsucire de 180° a sensibilităţii, nervozităţii şi credulităţii, alături de un partener de viaţă autoritar, ce-l îndrumă (şi corectează) ori de câte ori apucă pe„calea cea rea”.

Horoscop Urania 30 Mai – Personalitatea Zilei de nastere.

Sensibil, dar dotat şi cu o mare forţă interioară, nu vă lăsaţi alarmat sau afectat peste măsură de încercările vieţii. Aveţi certitudinea că veţi reuşi întotdeauna să triumfaţi asupra urâtului, a răutăţii şi a demonilor din această lume. Ştiţi că, pentru multă lume, norocul determină de multe ori reuşita acţiunilor întreprinse, dar, dotat cu o mare intuiţie, simţiţi când acesta e de partea dumneavoastră. Posedaţi de asemenea darul de a vă afla în locul potrivit, la momentul potrivit, ceea ce vă asigură un succes cert. Cu toate că stilul dumneavoastră, aflat în plină evoluţie, mai trebuie perfecţionat, aveţi talente artistice incontestabile. Puteţi progresa rapid, urmărind, studiind şi analizând scrierile celor ce deţin experienţă şi competenţă în domeniu.

Dragoste :Inspiraţia şi aspiraţiile dumneavoastră sunt mai motivate într-o relaţie de cuplu.
Bani/muncă:Aveţi nevoie să lucraţi într-un climat de încredere, în care sunt excluse confruntările.

Citeste profilul astrologic si pentru alta zi de nastere:

Horoscop Urania zodiac 366

Adauga Comentariu

Horoscop Urania

Horoscop Lunar AUGUST

Horoscop - Zodia Angajatului

Horoscop Zodiacul Sefului

HOROSCOP Urania previziune pentru saptamana 14-20 Octombrie 2017 actualizat cu succes ! Va multumim!

Vineri, 20.10.2017 Luna în Balanţă. Planificaţi deja hainele de Revelion şi podoabele de pom. De ce nu şi cadourile pentru cei apropiaţi?! Pentru încălzire, ceai de fructe. Sfat culinar: pizza vegetariană.

20 octombrie - Alexandru Rosetti, Valentin Silvestru, loan Grigorescu, Snoop Dogg, Arthur Rimbaud, Charles Ives, Bela Lugosi, Fayard Nicholas, Art Buchwald, Mickey Mantle,Tom Petty, Viggo Mortensen, Dann Gillen, Luke Foxe, Sir Christopher Wren, Ion Catina, Cincinat Pavelescu.

HOROSCOP URANIA este prezentat in emisiunea PASUL FORTUNEI, realizata de doamna Simona Varzaru - URANIA - de peste sapte ani. Nivelul inalt de pregatire, experienta indelungata in domeniul astrologiei si inspiratia de o factura cu totul speciala sunt atu-urile doamnei URANIA in elaborarea celui mai bun horoscop saptamanal. HOROSCOP URANIA are 12 rubrici, care cuprind previziunile saptamanale pentru fiecare zodie din horoscop. Horoscop Urania Text acum si versiunea scrisa a horoscopului saptamanal.Echipa URANIA MEDIA va ureaza vizionare placuta.

Horoscop Urania 2017

Emisiunea PASUL FORTUNEI realizata de URANIA poate fi gasita pe site incepand cu seara zilei de vineri. Speram ca acest portal sa fie cel mai usor de accesat si mai eficient pentru vizitatori. Puteti sa ne contactati pe adresa de messenger publicata pe site. Va oferim inregistrarea emisiunii care cuprinde horoscopul saptamanal cu aspecte generale si previziuni pentru fiecare zodie: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioara, Balanta, Scorpion, Sagetator, Capricorn, Varsator si Pesti. Ne bucuram ca vizitati acest portal dedicat celei mai bune emisiuni de astrologie,
PASUL FORTUNEI.

Urania Pasul Fortunei

Despre QR CODE

Horoscop Urania - QR CODE

Horoscop Urania Text

Horoscop Urania Text este prezentat de Urania in emisiunea Pasul Fortunei difuzata saptamanal in fiecare sambata fiind preluata si distribuita pe internet de www.Horoscop-Urania.com. Va punem la dispozitie atat inregitrarea emisiunii zodie cu zodie si transpunerea textuala care include preiviziunea saptamanala pentru cele 12 zodii dupa cum urmeaza Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioara, Balanta, Scorpion, Sagetator, Capricorn, Varsator, Pesti. Emisiunea Pasul Fortunei fiind cea mai longeviva emisiune de astrologie din romania. Urmareste horoscop urania saptamanal si afla ce-ti rezerva astrele in saptamana ce urmeaaza.

Urania va ureaza: "DRUM DREPT SI LUMINA!"

Horoscop Urania PASUL FORTUNEI