Horoscopul arboricol – Zodia Pin
Trăsătura definitorie: Rafinamentul.
Dragoste: Este singurul domeniu în care-ţi pierde controlul, uita de el ţi poate ajunge la decizii pe care le va regreta mai târziu. Este pasionat şi impetuos, uneori imprudent.
Frumos, cu un aspect elegant (la constituirea căruia contribuie în mare parte şi conştient), Pinul are un lemn foarte rezistent şi nu e niciodată uşor de abătut din drumul său. Posedă o voinţă puternică, nu se teme de nimic, iar dacă este şi bine organizat devine un adversar foarte redutabil în lupta pentru existenţă. îi plac subtilităţile, rafinamentul şi se va înconjura întotdeauna de lucruri frumoase. Este foarte important ca mediul în care traieşte să fie aranjat după gustul său. Are obiective clare pe care le urmăreşte până în pânzele albe, indiferent ce i s-ar întampla pe parcurs. E un bun camarad, dar nu va fi omul care să compatimească pe cineva, căci problemele altora nu-l intereseaza. Din acest punct de vedere este mai mult egoist decât altruist. Îi displac profund suferinşele semenilor, mizeria, sărăcia şi îi descalifică automat pe purtătorii lor. Bun confident, ascultă pe oricine cu atenţie, dar ramane de văzut dacă-l intereseaza efectiv ce i se spune sau doar viaşa în general, sub multiplele ei aspecte. Acest semn favorizează femeile – ca native, ori pe cele ce vin în contact cu nativii acestui semn. Pinului îi place ambianţa casnică, aranjată cu mult gust şi lux.
Personalităţi: Arthur Schopenhauer, J.W. Goethe, Vicor Hugo, Michael Jackson.