Astrologul nu doreşte să transforme pe nimeni într-o marionetă dezabuzată
Săptămâna trecută am vorbit despre cei care au o anume teamă în a primi informaţii şi anticipări astrologice. Din diferite motive, reticenţa lor cunoaşte forme variate de manifestare de la indiferenţă până la respingerea brutală.
Noi nu obligăm pe nimeni să-şi schimbe felul de a gândi şi reacţiona în schimb, este la fel de firesc, să ne preocupe acest tip de relaţie care ar trebui să fie armonică, prietenoasă şi bazată pe încredere, între astrolog şi public.
Nu ne face plăcere ostilitatea faţă de astrologie, dar nu ne încântă nici dependenţa pe care au dezvoltat-o unii faţă de previziunile astrologice. O naivitate îi face pe unii să-şi construiască viaţa şi activitatea după predicţiile cotidiene. în această pedagogie a dialogului, ne ocupăm de cealaltă ipostază care, în ciuda faptului că ar trebui să ne stârnească simpatia – iată avem adepţii, ne îngrijorează.
O adevărată spaimă de viitor şi nesiguranţă faţă de prezent îi transformă pe unii în nişte fiinţe temătoare la tot pasul, care nu au încredere în ei înşişi, care nu pot lua decizii în cunoştinţă de cauză. Au impresia că, indiferent ce vor face, ca rezultat al trăirilor şi reperelor lor existenţiale, vor greşi. Nu simt nevoia, omeneşte explicabilă, de a se consulta, de a primi un sfat competent, ci simt nevoia de a fi ghidaţi de cineva care îşi asumă, în locul lor, riscurile şi dificultăţile deciziilor; le este mai comod să execute un ordin sau să accepte o informaţie ca un adevăr implacabil în faţa căruia degeaba se revoltă şi inutil ar încerca să schimbe ceva: acel eveniment se va produce în ciuda tuturor zbaterilor si împotrivirilor sale. Straniu este că, nu astrologul pretinde sa fie ascultat ci, acest tip de „public“ se subordonează, de bună voie, informaţiei astrologice primite (sau Uculeseli din media) şi o înţelege ca un ordin pe care trebuie să-l pună imediat în aplicare.
Aici se produc două mecanisme vicioase. Unul priveşte acceptarea necondiţionată şi imediată a informaţiei astrologice fără nuanţe şi rezerve. La urma urmei, astrologul, ca orice alt specialist, poate greşi sau se poate apropia de adevăr în proporţii diferite. Pe de altă parte, trebuie luat în calcul şi factorul subiectiv, al felului în care fiecare astrolog judecă un dat astral: cu mai multă sau mai puţină seriozitate, profunzime, aplecare sau experienţă, cu mai multă sau mai puţină vocaţie şi abilitate.
Al doilea mecanism ţine de un aspect care scapă cunoaşterii acestui public. Din cauza gradului de generalitate cu care operează o previziune (de exemplu, pentru toţi cei din Zodia Berbec, indiferent de ziua şi anul în care s-au născut), astrologul se apropie de adevărul astral al acelora în proporţie de aproximativ 30%. Dacă astrologul ia în calcul însă, o anume zi, lună şi an (tot un Berbec, dar despre care se ştie că e născut la 1 aprilie 1960) atunci, acest grad de generalitate scade, iar şansa previziunii astrale de a se confirma creşte în mod semnificativ, ajungând la aproape 60% apropiere de adevăr, pentru că, în loc să se ia în calcul doar poziţia Soarelui într-o zodie, în a doua ipostază, se iau în considerare toate aspectele planetare ale acelei zile.
Dacă se face o analiză personalizată, cunoscându-se cu precizie şi ora naşterii, se poate întocmi o hartă cu corecţiile necesare, atunci astrologul, în posesia tuturor elementelor fundamentale care alcătuiesc o hartă (Ascendent, Mijlocul Cerului, poziţia şi întinderea celor 12 case natale, domificaţia planetelor, aspectele realizate de acestea, relaţia planetelor cu asteroizii şi stelele fixe, direcţiile, progresiile şi tranzitele), poate realiza o anticipare astrologică cu un grad mare de particularizare, ce se apropie în proporţie de 90-100% de adevăr şi concordanţă cu realitatea.
Prin urmare, nu e nimeni vinovat (nici astrologia nu e un lucru prost, nici astrologul un neputincios) dacă, în previziune generale, se regăsesc, în cel mai bun caz, aproximativ 30% dintre cititori. O astfel de predicţie are o valoare orientativă. Este un potenţial faţă de care trebuie adoptată o sănătoasă distanţă şi înţelegere.
Există şi oameni care exagerează cu încrederea în astrologie, căzând în fatalism. Se declanşează, prin încredere oarbă, un mecanism de aşteptare care le blochează deciziile ce reprezintă temeiul vieţii. Se autoliniştesc în faţa unor previziuni comode sau entuziaste şi abandonează orice reacţie de modelare a vieţii lor de fiecare zi dacă previziunea este una negativă, îşi spun:“Ce rost are să mă mai împotrivesc?!“ Din păcate, într-o astfel de ipostază, chiar noţiunea fundamentală de destin, le rămâne străină. Resemnarea în faţa eşecului (“asta-i soarta mea!“), abandonul efortului, neimplicarea în ceea ce se cheamă lupta vieţii (“dacă aşa e scris în stele…!“), sentimentul inutilităţii (“oricum nu pot să schimb nimic!“) sunt reacţii pe care nici un astrolog nu le doreşte ca efect al activităţii lui. Nici un astrolog nu intenţionează să formeze oameni lipsiţi de reacţie, lipsiţi de personalitate, care se mişcă prin viaţă, ca şi cum ar fi anesteziaţi, vlăguiţi de dorinţe, goliţi de speranţe, incapabili să sufere sau să se revolte. Astrologul nu doreşte să strâmbe niciun om sănătos la cap într-o marionetă dezabuzată.
Adică, îşi închipuie cineva că e vreun astrolog care-şi freacă mâinile a satisfacţie zicând “am dat lovitura, unul nu mai iese din casă după ce a citit predicţia mea?!“ Şi asta pentru că nici un astrolog nu pretinde, dictatorial, ascultare necondiţionată, ci încredere; una lucidă, matură, motivată. El nu vrea să-i depersonalizeze pe cei cu care intră în dialog ci să-i facă să rezoneze, superior şi inteligent, cu adevărul la care a ajuns, prin studiul acestui domeniu de activitate, profund umanist ca resurse şi profund uman prin dragostea faţă de semeni.
URANIA vă urează „Drum drept şi Lumină”
