CE SPUNE CALENDARUL CHINEZESC
Calul de Lemn este un animal nărăvaş şi foarte independent. Dar este totodată comunicativ, harnic şi optimist. Iar de dragul iubirii Calul este capabil să facă tot felul de nebunii. Bunăvoinţa, onestitatea şi bunul lui gust vor câştiga respectul tuturor.
ŞOBOLAN 1948, 1960, 1972, 1984, 1996, 2008
Trebuie să învăţaţi să vă adaptaţi rapid la împrejurările schimbătoare. Cu banii trebuie să fiţi econom, iar în comunicare să daţi dovadă de amabilitate şi tact.
BIVOL 1949, 1961, 1973, 1985, 1997, 2009
Aveţi nevoie de simţul prevederii şi de grijă pentru sănătate. Trebuie să vă păstraţi stabilitatea şi să perseveraţi în a obţine ce vă doriţi chiar şi după eşecuri.
TIGRU 1950, 1962, 1974, 1986, 1998, 2010
Vă veţi putea manifesta firea activă şi dornică de aventură. Schimbările sunt o bucurie pentru caracterul dvs. neliniştit. Norocul vă surâde în carieră, câştiguri, căutarea iubirii şi a noilor oportunităţi.
IEPURE 1951, 1963, 1975, 1987, 1999
Implicarea în viaţa socială şi călătoriile promit extinderea cercului de cunoştinţe şi de relaţii utile. Acestea şi norocul în viaţa personală vă dau posibilitatea să vă bucuraţi de recunoaştere, să reveniţi la vechile poziţii, pierdute anul trecut.
DRAGON 1940, 1952, 1964, 1976, 1988, 2000
Situaţiile neaşteptate şi schimbările permanente vă pot dezorienta. Va trebui să vă reevaluaţi multe planuri şi să vă mai reduceţi ambiţiile. Dar caracterul energic şi perseverenţa vă ajută să echilibraţi toate domeniile vieţii.
ŞARPE 1941, 1953, 1965, 1977, 1989, 2001
Ar fi bine să scăpaţi de anxietate şi să căpătaţi mai multă încredere. Planificarea atentă va trece în faza de aplicare a proiectelor. Prietenii şi senzaţia de armonie în viaţa personală vă ajută să depăşiţi greutăţile.
CAL 1942, 1954, 1966, 1978, 1990, 2002
Combinaţia de risc, calcul şi intuiţie vă aduce succes în domeniile financiar şi profesional. Sprijinul prietenilor de nădejde şi precauţia faţă de persoanele noi din anturaj vă ajută să evitaţi situaţiile neprevăzute. Merită să vă întăriţi imunitatea.
CAPRĂ 1943, 1955, 1967, 1979, 1991, 2003
Vă va fi uşor să prindeţi valul succesului şi să treceţi lin peste acest an.
Stabilitatea materială vă permite să rezolvaţi micile neplăceri din trecutul apropiat, întotdeauna vor fi mulţi doritori să vă ajute şi să vă sprijine moral.
MAIMUŢĂ 1944, 1956, 1968, 1980, 1992, 2004
Veţi avea nevoie de responsabilitate şi de priceperea de a vă concentra asupra lucrurilor importante, pentru a obţine succese profesionale. Flexibilitatea, rezistenţa şi înţelepciunea vă asigură împotriva crizelor şi a evenimentelor neplăcute.
COCOŞ 1945, 1957, 1969, 1981, 1993, 2005
încă nu e momentul să vă culcaţi pe lauri – asta vă poate distrage atenţia de la sarcinile importante ale acestui an. Aveţi nevoie de dinamism, calităţi de luptător, de priceperea de a schimba tactica şi planurile. Spiritul diplomatic vă permite să reduceţi disensiunile cu persoanele apropiate.
CÂINE 1946, 1958, 1970, 1982, 1994, 2006
Trebuie să profitaţi din plin de acest an al succesului. Pregătirea din anii precedenţi se va concretiza în succese în realizarea personală, la bani, în profesie şi în dragoste. Dar e foarte important să duceţi totul la bun sfârşit fără să vă distragă nimic atenţia.
PORC 1947, 1959, 1971, 1983, 1995, 2007
Căutările sufletului pereche vor fi încununate de succes. Spiritul organizatoric şi perseverenţa vor fi principalele dvs. atuuri. Munca şi rezultatele ei vor deveni o sursă de satisfacţii. Evitaţi sponsorizările şi riscurile băneşti.