Urania Horoscop Gemeni – Pasul Fortunei Gemeni
Hotărât lucru, zilele de 19 şi 20 ianuarie nu sunt dintre cele mai simpatice pentru nativii născuţi în semnul Gemenilor. Faptul că săptămâna trecută am evocat pe un spaţiu larg destul de multe aspecte periculoase, negative sau care îl pot destabiliza pe un nativ, nu înseamnă că ele s-au şi epuizat sau consumat şi săptămâna care vine va fi senin.
Acele aspecte le vor greva şi următoarele săptămâni şi, într-o anume dinamică, pe unele direcţii ale hărţii cerului astral şi, respectiv, al existenţei lor, întregul an 2012. Zilele de 19 şi 20 sunt legate de conflicte parteneriale, de dispute care pleacă de la o chestiune legală, legislativă, juridică, poate chiar penală, comercială, economică, bănească într-un raport strict personal sau comercială într-un raport de afaceri oficial, o firmă sau o relaţie instituţionalizată în care nativul din Gemeni intervine ca parte activă, nu este victimă colaterală, ci este chiar victimă directă….
Afla cursul vietii,cum vei sta pe plan financiar!Fi pregatit pt ceea ce urmeaza in saptamana viitoare!
Vrei să fi anunţat de fiecare dată când este actualizat Horoscop Urania Gemeni?
Adaugă Adresa de Messenger
Şi te voi anunţa de fiecare dată când este actualizat Horoscop Urania Gemeni!
Imi place.Ascult in fiecare saptamina de 8 ani.
si mie imi place! daca pierd pe b1 intru pe net si ascult.
SUPER HOROSCOP, IMI PLACE, CHIAR SE POTRIVESTE DE F. MULTE ORI AVEM MULTE DE INVATAT