Horoscop 2015 pentru nativii din Balanta
Horoscop 2015 Balanta

Anul acesta, toată lumea şuşoteşte despre Jupiter şi Venus, care vor petrece mult timp în dramatica zodie a Leului, casa a unsprezecea pentru nativul din Balanţă, a prietenilor şi a grupurilor. Jupiter va rămâne acolo până pe 11 august, iar Venus de-abia aşteaptă să-şi prelungească şederea în acest semn romantic. De fapt, se va afla aici între 5 iunie şi 18 iulie, apoi se va întoarce şi va sta în această casă între 31 iulie şi 8 octombrie. în aceste perioade, vă va veni extrem de uşor să vă fermecaţi prietenii şi să-i atrageţi pe membrii grupului să participe la tot felul de încercări grele. Dacă sunteţi implicat în cauze sociale, puteţi utiliza această combinaţie puternică şi magnetică pentru a-i atrage pe ceilalţi de partea dumneavoastră. în schimb, s-ar putea să întâlniţi un grup de spirite înrudite care face tot posibilul să vă aibă ca membru.

Nu vă temeţi. Probabil că aţi dat peste primul cerc de camarazi care vă acceptă aşa cum sunteţi şi nu se aşteaptă să fiţi altceva. Găsiţi-i. Poate dura ceva, dar merită.începând cu 11 august, Jupiter îşi va petrece timpul în Fecioară, casa a douăsprezecea, a secretelor. Jupiter nu e faimos pentru capacitatea sa de a păstra secretele, iar Fecioara este guvernată de Mercur, aşa că nu sunt excluse bârfele. Acestea fiind zise, evitaţi discuţiile pe la spatele cuiva. Poate să apară o anumită intrigă cu o tentă fascinantă, totuşi v-aţi putea folosi mai eficient timpul. Voluntariatul la un adăpost pentru săraci sau pentru animale vă poate deschide ochii asupra suferinţei celor mai puţin norocoşi. Pentru că deviză dumneavoastră este egalitatea, poate că daţi o mână de ajutor.
La sfârşitul lui decembrie trecut, Saturn a pătruns în Săgetător, casa a treia, a conversaţiilor şi a comunicării. în 2015, cu excepţia lunilor de vară, va rămâne aici întregul an. El reprezintă autoritatea şi nu se teme să fie tăios, însă tehnica dumneavoastră obişnuită constă în a ocoli abil răspunsurile care ar putea deranja pe cineva, încercând să găsiţi o sută de modalităţi de a îndulci formulările.

Pregătiţi-vă – şi, mai important, pregătiţi-i pe cei apropiaţi, care sunt luaţi pe neaşteptate. De data asta, nu aveţi chef de diplomaţie. Veţi vedea că adevărul trebuie să iasă la iveală şi veţi fi fericit să-l rostiţi. De asemenea, s-ar putea să fiţi nevoit să puneţi mâna pe Biblie şi să juraţi că spuneţi adevărul. Nu uitaţi că Saturn aduce uneori cu sine şi probleme de natură juridică. Saturn nu glumeşte, aşa că, indiferent ce spuneţi sau scrieţi, veţi fi răspunzător atât la bine, cât şi la rău. între 14 iunie şi 17 septembrie, Saturn va reintra în Scorpion. Veţi avea şansa de a lămuri problemele financiare sâcâitoare pe care aţi crezut că le-aţi rezolvat anul trecut. Chiar dacă v-aţi săturat de ele, probabil că mai există un singur document de semnat sau o singură cerere de depus înainte de a încheia. Mergeţi până la capăt dacă vă aşteptaţi să primiţi o recompensă.

Neptun îşi va continua drumul prin casa a şasea, a muncii şi a sănătăţii, iar pentru că acestei planete îi place să se înconjoare de vise şi de fantezii, poate că nu vedeţi lucrurile prea clar – soluţia este să aveţi încredere în intuiţie. Dacă un obicei începe să vă domine, nu ezitaţi să cereţi ajutor pentru a scăpa de el. Dacă aţi reuşit deja acest lucru, aşteptaţi-vă ca o anumită persoană să vă caute pentru a primi îndrumare şi sprijin. Dacă munca pe care o faceţi nu vă satisface din punct de vedere spiritual, poate ar fi bine să optaţi pentru o schimbare totală a ocupaţiei.

Uranus şi Pluton vor continua „războiul” astrologie prin intermediul cuadraturii în care s-au blocat. Aceste două planete sunt nişte superputeri. Agendele lor sunt similare, însă metodele diferă. în timp ce Pluton insistă să vă faceţi temele încet, acordând atenţie detaliilor ca un detectiv, Uranus vrea să vă scoată din orice situaţie neplăcută – ieri. Veţi descoperi probabil că problemele din domeniul relaţiilor se vor rezolva mai rapid decât cele domestice, dar nu va fi o perioadă uşoară. Se prevăd schimbări majore în cele mai importante domenii ale vieţii. Rezistenţa este inutilă. Cea mai bună variantă ar fi să aveţi agenda pregătită.
*Aducem in atentia dumneavoastra ca celebrul astrolog URANIA nu a realizat o previziune pentru anul 2015 – acest material este preluat din alte surse! Va multumim!