Spaima de astrolog este, de fapt, spaima de sine
Vom vorbi astăzi despre un fenomen destul de des întâlnit şi anume spaima de informaţia astrologică. Există o serie de oameni care se scutură din toate încheieturile dacă sunt puşi în situaţia de a asculta o previziune sau un avertisment legat de zodia căreia îi aparţin. Justificându-şi atitudinea, inventează tot felul de argumente cu care îşi împodobesc, ca un brad de Crăciun, opinia lor stearpă de motivaţii reale. Pretextele lor nu au decât vehemenţă.

Unii, recunosc cu sinceritate, că le e pur şi simplu teamă. Tremură ca la dentist. Alţii se dau mai puternici şi abordează o atitudine sfidătoare însoţită de o grimasă ce sugerează tot dispreţul de care sunt ei in stare faţă de ceva despre care, în realitate, habar n-au: “Nu-mi veni mie cu prostii de-astea“ tranşează ei hegelian. Au impresia că dacă trec în derizoriu acest tip de cunoaştere, ei, curajoşii, gata, a rezolvat-o şi pe asta. Alte persoane se dau ocupate: “n-am eu timp de aşa ceva“; ca şi cum, cunoaşterea propriei persoane ar fi vreun lucru prost sau inutil.
Dacă sunt bărbaţi zic că astea sunt “fleacuri de ale femeilor“ dacă sunt femei se delimitează de segmentul reprobabil “al babelor care cred în prostii“. Paleta celor care inventează pretexte pentru a risipi valoarea cunoaşterii astrologice este destul de largă. Iată, de exemplu,“scientiştii“. încep să se dea oameni de ştiinţă ad-hoc şi fac referiri haotice la astronomie numai că, deşi pe aceasta o “acceptă“- zic ei – (ar fi culmea să o conteste!), calcă în străchini. Au auzit ei ceva la televizor când treceau din bucătărie spre balcon (“parcă la Discovery, era, nu?!“ – te iau ei, drept martorul lor) când se spunea că, în realitate, zodiile nu există. Altora, categoria “Dom’le mie îmi place să vorbesc în cunoştinţă de cauză“, pentru că au aflat de existenţa celei de a 13-a zodii, întreg sistemul celor 12 semne zodiacale, li se pare “ şubred, dom’le, şubred, nu rezistă la cea mai mică analiză“. Vin apoi umaniştii care filosofează casnic pe tema dură, dar dură rău de tot, a dihotomiei: “ce e astrologia, în fond – psihologie sau filosofie a vieţii?“. Eşti somat să te demaşti şi să spui, ca la poliţie, pe loc “tocmai pentru că te pricepi“, ce crezi tu.
Lor li se alătură corul drept-credincioşilor care zic că ba e păcat, ba că biserica înfierează, ba că ne bate Dumnezeu. Inutil invoci bisericile pictate cu zodii, se fac că nu cred; degeaba invoci cultura Renaşterii pentru că apare falanga macedoneană a erudiţilor care, pufnindu-ţi în nas fumul unei culturi iluzorii, cad în sublim: “eu nu prea le am cu ereticii ăştia, nişte păgâni. în fond, Inchiziţia avea dreptate!“. încearcă să-i zici“Nu!“ că e-n stare să sune la Inchiţie să te denunţe.
Ehee, dar câţi mai sunt! Decepţionaţii care “au fost ei o dată la un astrolog care le-a spus că in doi ani îşi cumpără casă şi ei au trebuit să vândă maşina ca să-şi achite datoriile“ sau revoltaţii: “e moral să-mi spui că în două luni îmi pierd serviciul? De ce să mă supăr? Ce nevoie am să mă enervez? Oi vedea eu atunci!“

De fapt, la toţi aceşti oameni, alături de care stau reprezentanţii multor altor variaţiuni pe aceiaşi temă, a persiflării astrologiei, există o uriaşă necunoaştere de sine. Nu ştiu cine sunt, ce pot şi ce nu pot, cu adevărat, să facă în această viaţă. Neîmplinirile reale din viaţa de fiecare zi le-au imprimat o spaimă de adevăr.
Nu vreau să devenim brusc serioşi şi să cădem în păcatul erudiţiei, schimbând tonul acestei scrisori adresate cititorilor noştri dar, la toţi se poate distinge aşa numitul “complex al oglinzii “. Verificarea părerii despre tine cu imaginea implacabilă şi deloc flatantă a oglinzii, oglinda care spune adevărul îi terorizează pe oameni, de secole. Nu toţi sunt puternici, nu toţi sunt pregătiţi pentru această confruntare. Oamenii preferă să se autoiluzioneze. Este doza necesară de îmbătare cu arome false. Iar astrologia, ca şi oglinda, le spulberă o imagine construită din aburi, fum, vise, năluciri, proiecţii. Nu doresc să dispară acest mic truc pe care sil-au montat ca un lego cum vor ei. De ce să vină cineva şi să le strice acest miraj? De ce să li se spună adevărul? La ce le-ar folosi? Doar ca să fie dezamăgiţi, trişti, nefericiţi?
Frica de a se întâlni cu adevărul astrologie seamănă perfect cu frica celor care nu se duc la doctor de teama că vor afla că “au ceva“. Seamănă cu frica celui care are în mână un plic cu rezultatul unor analize medicale şi nu-l deschide, deşi este vorba despre organismul lui, de viaţa lui, pentru că îi e frică de confruntarea cu realitatea înseşi, netrucată. Nu are tăria de a trăi întâlnirea cu un diagnostic pentru că nu ştie dacă are puterea să depăşească momentul sau, dacă are forţa să depăşească o etapă de viaţă care presupune asumarea unor schimbări. în fundul sufletului, ştie că e slab.
Şi, pentru că a venit vorba, ce ştiinţă ce ocupă de oamenii slabi?