Avantaje planetare.
Planeta Jupiter soseşte în Gemeni, casa a noua, pe 11 iunie, marcând începutul unui an în care accentul se pune pe călătorii, educaţie şi spiritualitate. Toate acestea vă vor influenţa viaţa într-un fel sau altul, iar Luna nouă de pe 19 iunie în acelaşi semn v-ar putea motiva să faceţi rezervări, să plecaţi în vacanţă ori să reveniţi pe băncile şcolii. în cazul din urmă, concentraţi-vă asupra studiilor într-un program pe termen scurt care vă poate ajuta în carieră când Jupiter va intra în Rac anul viitor.
Relaţii.
Intuiţia va fi la cote înalte sub Luna plină (eclipsă lunară) din Săgetător, de pe 4 iunie. Acest aspect vă poate fi util în conversaţii, fiindcă veţi simţi ce gândesc ceilalţi, fără să spună. Fiindcă sunteţi mereu diplomat, este improbabil să vă manifestaţi iritarea cu un frate, o soră sau cu un vecin. Oricum, aşa va fi mai bine, deoarece enervarea va fi de scurtă durată.
Bani şi succes.
Din cauza cuadraturii dintre Uranus şi Pluton, va trebui să fiţi precaut cu ceea ce spuneţi şi faceţi la locul de muncă. Până şi un comentariu superficial poate declanşa conflicte şi nu este un moment potrivit pentru a vă încrede în colegi, chiar dacă vă vor îndemna să vă deschideţi inima înaintea lor. Tăcerea este opţiunea cea mai bună.
Turbulenţe planetare.
Aşteptaţi-vă la probleme în relaţii şi în viaţa casnică, din cauza aceluiaşi aspect dintre Uranus în Berbec şi Pluton în Capricorn. Cu aceste două planete în casele a şaptea şi a patra, precum şi cu altele care joacă rolul de factori declanşatori în Rac, casa a zecea, ar putea apărea dificultăţi în carieră. De asemenea, verificaţi-vă locuinţa combătând dăunătorii şi controlaţi dacă toate proprietăţile şi bunurile sunt complet asigurate împotriva stricăciunilor cauzate de fenomenele meteo. S-ar putea şi să simţiţi nevoia de a vă muta cu locuinţa.
Zile favorabile: 7, 8, 13, 17, 18, 19,22, 23, 26
Ati citit : Horoscop Urania Lunar – Balanta / Iunie 2012