Horoscop Urania 9 Ianuarie
Horoscop Urania 9 Ianuarie

Energia absolut debordantă, firea crudă şi nemiloasă, lipsită de scrupule şi modul de acţiune mult prea direct, întotdeauna trecând ca un tăvălug peste personalitatea celorlalţi (şi inima partenerului său) sunt pentru acest nativ garanţia reuşitei sale depline, solide, în carieră şi în societate, dar ţinta îi e cu adevărat accesibilă doar dacă renunţă din când în când la o doză de energie, mai ales în relaţiile cu sexul opus.
Horoscop Urania 9 Ianuarie – Personalitatea Zilei de nastere.
Imaginativ şi intuitiv, vă pricepeţi să găsiţi cuvintele potrivite şi să faceţi gesturile necesare nu numai în sprijinul propriei cauze, ci şi pentru a fi de folos celorlalţi. Cu toate că dispuneţi de multă energie, sunteţi în esenţă calm şi senin în ceea ce priveşte viitorul şi viaţa în general. Sunteţi sensibil la diferenţele de atmosferă, la vibraţii şi la tot ce vă leagă de cosmos. Chibzuit din fire, analizaţi opţiunile ce vi se oferă, luând astfel decizii judicioase, care vă pot aduce beneficii atât pe planul financiar, cât şi pe cel psihologic. Dacă nu refuzaţi ajutorul ce vi se oferă, vă păstraţi totuşi dreptul de veto. Nu vă place ca lumea să se bizuie numai pe dumneavoastră, chiar dacă sunteţi întotdeauna gata să-i ajutaţi pe cei din jur. Aveţi o memorie bună şi nu-i uitaţi niciodată pe cei care v-au făcut bine, de altfel nici pe cei care v-au făcut rău.
Dragoste :Puneţi mult suflet în dragoste şi aşteptaţi aceeaşi atitudine de la partener.
Bani/muncă:Fire independentă, ştiţi să recunoaşteţi şi să folosiţi ocaziile bune care vi se prezintă.
Citeste profilul astrologic si pentru alta zi de nastere: