Avantaje planetare.
Planetele Venus şi Jupiter din Gemeni, casa a şaptea, accentuează iubirea, romantismul şi apropierea din cuplu. Dacă sunteţi celibatar, o relaţie sentimentală nouă poate apărea în momentul cel mai neaşteptat, în jurul datelor de 5 sau 20 iulie. Lăsaţi totuşi lucrurile să evolueze în propriul lor ritm. Relaţia poate să dureze sau nu.
Relaţii.
Alte relaţii din viaţa dumneavoastră nu vor fi chiar atât de bune. Puteţi avea probleme majore cu un prieten în apropierea datei de 17 iulie, când înţelegeţi că apreciaţi valori destul de diferite. Opţiunea cea mai bună va fi probabil să vă desprindeţi de el, fiindcă şansele de refacere a prieteniei sunt reduse. în luna aceasta ar fi bine să monitorizaţi activităţile on-line ale copiilor şi de asemenea să le cunoaşteţi prietenii.
Bani şi succes.
Cheltuielile cresc iarăşi când Luna plină din Capricorn, casa a doua, de pe 3 iulie, activează planetele Uranus şi Pluton. Situaţia se va destinde într-o oarecare măsură după faza de Lună nouă din Rac, casa a opta, de pe 19 iulie. Bugetul vă va fi însă limitat, aşa încât va trebui să monitorizaţi cheltuielile toată luna. Puteţi avea totuşi un noroc, graţie implicării planetei Uranus. încercaţi-vă şansa la loterie în zilele din jurul Lunii noi şi ţineţi minte că numai cine joacă poate să câştige.
Turbulenţe planetare.
începând din 15 iulie, va trebui să faceţi faţă situaţiilor create de planeta Mercur în mers aparent retrograd. Deşi în general aceasta nu provoacă decât o iritare minoră, de data aceasta îşi schimbă direcţia în Leu, casa a noua, ceea ce poate atrage amânări, anulări şi bagaje rătăcite, dacă vă aflaţi în călătorie. Atenţie dacă sunteţi student, veţi avea tendinţa să uitaţi uşor unele lucruri sau să încurcaţi datele unui proiect, incluzând informaţii incorecte. Verificaţi cu atenţie detaliile.
Zile favorabile: 1, 5, 10, 14, 16, 20, 25
Ati citit : Horoscop Urania Lunar – Sagetator / August 2012